Istorie

Numele de electron vine de la cuvantul grecesc chihlimbar.

Acest material a jucat un rol esential in descoperirea fenomenelor electrice. Grecii antici stiau, de exemplu, ca daca o bucata de chihlimbar este frecata cu o bucata de blana, provoca o sarcina electrica pe suprafata acestuia, care apoi putea crea o scanteie cand era adus aproape de un obiect legat la sol.

Electronul ca o unitate de sarcina in electro-chimica a fost sustinut de G. Johnstone Stoney in 1874, care a inventat si termenul electron in 1894.

In aceasta lucrare a fost facuta o estimare a volumului actual al celei mai uimitoare unitati fundamentale a electricitatii, pentru care am indraznit sa sugeram numele de electron.

- Stoney, George Johnstone (Octombrie 1894). "Of the "Electron," or Atom of Electricity". Philosophical Magazine.

In timpul anilor 1890, un numar de fizicieni au afirmat ca electricitatea poate fi conceputa ca fiind formata din unitati individuale, carora li s-au dat diferite nume, dar ele nu au fost realmente confirmate convingator.

Descoperirea electronului ca fiind o particula subatomica a fost facuta in 1897 de J.J. Thomson la Laboratorul Cavendish la Universitatea Cambridge, in timp ce acesta studia tuburile cu raza catodica.

Un tub cu raza catodica este un cilindru de sticla sigilat in care doi electrozi sunt separati in vid. Cand este aplicat voltaj intre electrozi, sunt generate raze catodice ceea ce face ca tubul sa straluceasca. Prin acest experiment, Thomson a descoperit ca sarcina negativa nu putea fi separata de raze (prim aplicarea magnetismului), si ca razele nu pot fi refractate de un camp electric.

El a dedus ca aceste raze, mai degraba decat unde, erau mai degraba particule incarcate negativ, pe care le-a numit “corpusculi”(electroni). El le-a masurat proportia masei sarcinii electrice si a descoperit ca este de peste o mie de ori mai mica decat cea a unui ion de hidrogen, sugerand ca fie erau foarte incarcati electric, fie aveau o masa foarte mica.

Experimentele ulterioare ale altor oameni de stiinta au confirmat concluzia din urma. Proportia masei sarcinii electrice a fost si la ei independenta de alegerea materialului catodelui si a gazului din tubul cu vid.

Acesta l-a facut pe Thomson sa realizeze ca ele sunt universale printre toate celelalte materiale.

Sarcina electrodului a fost atent masurata de R. A. Millikan in experimentul lui numit picatura de ulei in 1909.

Legea periodica afirma ca proprietatile chimice ale elementelor se repeta periodic si este fundamentul tabelului periodic al elementelor. Legea in sine a fost explicata initial de masa atomica a elementului. Desi tabelul periodic al elementului prezenta si cateva anomalii, s-au facut eforturi pentru a le explica cat mai bine. In 1913, Henry Moseley a introdus conceptul numarului atomic si a explicat legea periodica din perspectiva numarului de protoni al fiecarui element. In acelasi an, Niels Bohr a demonstrat ca electronii sunt de fapt cei care formeaza tabelul. In 1916, Gilbert Newton Lewis a explicat relatia chimica a elementelor prin interactiuni electronice


Clasificare

Electronul face parte din clasa particulelor subatomice numite leptoni, despre care se crede ca sunt particule fundamentale.

Ca aproape toate particulele, electronii se pot comporta ca niste unde. Acest lucru este numit dedublarea particulelor de unde, cunoscut mai mult sub numele de complementarietate inventat de Niels Bohr, si poate fi demonstrat prin experimentul despicatura dubla.

Antiparticula electronului este pozitronul, care are mai degraba sarcina pozitiva decat negativa.

Cel ce a descoperit pozitronul, Carl D. Anderson, a propus ca electronii standard sa fie numiti negatoni, si sa se foloseasca termenul generic de electron pentru a descrie atat varianta cu sarcina pozitiva cat si cea negativa. Astazi, aceasta utilizare este rar intalnita.

Sursa: Wikipedia