Compania Energom infiintata in urma cu zece ani, cu capital francez la Cluj, intentioneaza sa angajeze 20 de ingineri si tehnicieni, anul acesta. Astfel, compania va ajunge sa aibe 100 de salariati.
În urma unei anchete care a durat peste un an, o comisie de specialitate a Senatului a descoperit ca 1.800 de astfel de piese contrafacute au fost utlilizate pentru avioanele militare americane. Peste 70% din cele peste un milion de piese suspecte ca ar fi contrafacute au fost depistate ca provenind din China, se spune în raportul citat de BBC.
Documentul susține ca de vina pentru aceasta situație sunt punctele slabe ale lanțului de aprovizionare și eșecul Chinei de a limita piața produselor contrafacute. Concluzia comisiei este ca aceste probleme reprezinta un risc la adresa securitații naționale și poate duce la creșterea costurilor pentru Pentagon.
Militarii americani se bazeaza pe ”componente electronice minuscule și incredibil de sofisticate”, care se afla în sistemele de urmarire pe timpul nopții, de radio sau în dispozitivele GPS, iar o singura piesa greșita poate pune în pericol viața soldaților, se spune în raport. Se pare ca piese contrafacute au ajuns în interiorul elicopterelor SH-60B, folosite de marina, în avioanele cargo C-130J și C-27J și în avionul P-8A Poseidon.
Dupa China, Marea Britanie și Canada sunt cele mai importante țari din care sunt aduse piese contrafacute.
Sursa: Evenimentul Zilei
25/05/2012 - Acest articol a fost citit de 1613 ori | Tweet Recomanda |
Nota acordata: 2 (data de 24 vizitatori)
|
Produse si servicii ale companiilor | Companiile active sunt aici |
Alte stiri din categoria "Comert electrice" |
| TOP STORY |
Tablourile electrice pot fi identificate acum mai eficient cu noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41.
Identificați toate blocurile terminale
Noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41 poate imprima pe etichete de identificare rigide pentru toate mărcile majore de blocuri terminale și componente pentru tablouri electrice. Cu BSP41, constructorii de tablouri nu mai au nevoie de câte o imprimantă de etichete rigide pentru fiecare marcă utilizată. Brady Corporation oferă o listă de mărci de blocuri terminale care au fost testate în privința compatibilității cu noua BSP41.
Pentru web masteri | Harta site | |