Compania Energom infiintata in urma cu zece ani, cu capital francez la Cluj, intentioneaza sa angajeze 20 de ingineri si tehnicieni, anul acesta. Astfel, compania va ajunge sa aibe 100 de salariati.
Fizicianul Stephen Hawking, considerat unul dintre cei mai inteligenți oameni de pe planeta, sufera de o boala neuronala rara care l-a imobilizat pe viața într-un scaun special și din cauza careia nu poate nici macar sa vorbeasca. Insa, un profesor universitar din SUA este pe cale sa gaseasca o modalitate prin care acesta sa comunice mai usor.
Renumitul fizician a folosit timp de 7 ani un sintetizator vocal pe care îl activa apasând pe un buton. Pentru ca mușchii i-au slabit prea mult, a folosit ulterior un mecanism care monitoriza mișcarile faciale și le traducea ulterior într-un text pe calculatorul atașat la scaunul special în care sta.
Oamenii de știința lucreaza acum la un dispozitiv capabil sa „intre” direct în creierul fizicianului și sa îl ajute astfel sa comunice mai ușor. „iBRAIN”, dezvoltat de Philip Low, un profesor de la Universitatea Stanford din SUA, ar trebui sa citeasca undele cerebrale ale fizicianului și sa le trimita ulterior catre un calculator care sa le analizeze și sa le transforme ulterior în mesaje.
Aparatul ar trebui sa trimita mesajele la care acesta se gandeste doar. Profesorul Low spera ca dispozitivul, de marimea unei cutii de chibrituri, va fi capabil sa îl monitorizeze pe fizician în timp real. „Am dori sa gasim o modalitate de a ocoli trupul sau. Este foarte interesant pentru ca ne permite sa deschidem o fereastra în creier. Construim acum o tehnologie care va permite umanitații sa aiba acces la creier pentru prima data, o tehnologie care ofera instrumente de comunicare mai dependente de creier, decât de corp”, a spus profesorul Low pentru DailyMail.
Profesorul Low va prezenta concluziile sale cele mai recente luna viitoare, la o conferința în Cambridge unde este posibil ca Stephen Hawking sa faca și o demonstrație.
Tehnologia ar putea fi utilizata și pentru tulburarile de somn sau pentru diagnosticarea autismului rapid.
29/04/2012 - Acest articol a fost citit de 2099 ori | Tweet Recomanda |
Nota acordata: 0 (data de 25 vizitatori)
|
Produse si servicii ale companiilor | Companiile active sunt aici |
Alte stiri din categoria "Electronica" |
| TOP STORY |
Tablourile electrice pot fi identificate acum mai eficient cu noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41.
Identificați toate blocurile terminale
Noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41 poate imprima pe etichete de identificare rigide pentru toate mărcile majore de blocuri terminale și componente pentru tablouri electrice. Cu BSP41, constructorii de tablouri nu mai au nevoie de câte o imprimantă de etichete rigide pentru fiecare marcă utilizată. Brady Corporation oferă o listă de mărci de blocuri terminale care au fost testate în privința compatibilității cu noua BSP41.
Pentru web masteri | Harta site | |