Termenul de telecomunicatii desemneaza comunicatiile efectuate la distanta.

Astfel radioul, telegrafia, telefonia (fixa sau mobila), televiziunea, comunicatiile digitale sau retelele de calculatoare se pot subscrie acestui domeniu, de altfel foarte vast.

Elementele componente ale unui sistem de telecomunicatii sunt in principiu: emitatorul, canalul de comunicatie si receptorul.

Comunicatii prin fir

Principiul unei transmisii vocale pe fire de cupru este urmatorul: o persoana vorbeste intr-un microfon, iar la capatul celalalt o alta persoana asculta la un receptor.

Unda sonora comprima aerul si membrana microfonului vibreaza corespunzator. Din aceasta vibratie se genereaza un curent alternativ, care se modeleaza dupa undele sonore.

Daca aceste variatii electrice se transmit pe doua fire de cupru, ele pot sa produca intr-un difuzor indepartat oscilatii ale unei membrane care reproduc sunetul original. Intre emitator si receptor se afla diverse echipamente si dispozitive.

Tipul acesta de transmisie se numeste analogic, deoarece graficele de tensiune si de curent sunt continue, valorile instantanee putand lua orice valoare intre cea minima si cea maxima (unda sonora originara are si ea o variatie analogica).

Odata cu cresterea densitatii traficului de telecomunicatii sunt necesare canale de transmisie de banda tot mai larga. Aceste canale de banda larga asigura marirea capacitatii de transmisie a cablurilor existente prin echipamente terminale mai performante si utilizarea unui mediu nou de transmisie.

Cerintele utilizatorilor de telecomunicatii sunt tot mai complexe si implica extinderea retelei de telecomunicatii, oferirea de noi servicii, integrarea acestor servicii si furnizarea lor pe reteaua de telecomunicatii; accesul la aceste servicii trebuie sa se faca prin terminale usor de utilizat cu interfete multifunctionale.

Comunicatii fara fir

Parametrii undelor electromagnetice

c₀ = 299792,456 km/s

f = 1 / T

c = f * l = l / T

c = viteza de propagare a undei

f = frecventa

T = perioada undei

l = lungimea de unda

Comunicatii prin fibra optica

De o suta de ani, undele electromagnetice si-au demonstrat utilitatea pentru transmiterea de informatii. Aceasta reiese din faptul ca ele nu au neaparata nevoie de un conductor metalic pentru a se propaga.

Din contra, ele se pot propaga cu viteze ridicate in vid sau materiale dielectrice.

Lumina este si ea o unda electromagnetica. Comunicatiile prin fibre optice utilizeaza unde electromagnetice in infrarosu.

In cazul unui bec electric, fiecare atom al filamentului incandescent emite flash-uri de lumina care reprezinta serii de unde cu o durata de viata scurta (aprox. 10-8 s.), adica au o lungime de unda de 3 m. Aceste surse de lumina sunt incoerente, deoarece daca suprapunem doua astfel de surse nu se observa nimic. Cu ajutorul acestor surse de lumina se poate realiza doar iluminarea globala a spatiului inconjurator.

Pentru transmiterea luminii pe fibra optica este necesar ca sursa sa fie coerenta, iar lungimea spectrala sa fie cat mai mica. Interferenta este suprapunerea a doua sau mai multe unde si combinarea lor in una singura, iar coerenta este interferenta a doua unde care au aceeasi lungime si un defazaj constant intre ele. Undele electromagnetice se propaga in vid cu viteza luminii (valoarea rotunjita fiind de 300.000 Km/s).

Comunicatiile prin fibra optica utilizeaza lungimi de unda in infrarosu apropiate benzii de la 800 pana la 1600 nm, cu preferinta pentru lungimile de unda de 850, 1300, 1550 nm.

Fibra optica este un fir de sticla de diametru mic cu o structura formata dintr-un mijloc de sticla, un invelis de sticla si un invelis din plastic. Diferenta intre cele doua elemente din sticla, miez si invelis, consta in proprietatile lor. Invelisul de plastic furnizeaza o protectie mecanica dar usureaza si identificarea fibrelor pentru sudare prin culorile lui.

Fibra optica este un ghid de unda optic.

Dupa descoperirea surselor de lumina laser, au fost facute incercari intense de utilizare a acestora pentru transmiterea informatiei. Utilizarea atmosferei ca mediu de propagare a radiatiei optice in general, a radiatiei laser in particular, prezinta dezavantajul variatiei aleatoare, rapide si in limite mari a caracteristicilor de propagare, fapt care scade siguranta sistemului in exploatare si creste probabilitatea erorilor in transmisie.

Primii conductori optici protejati de influenta conditiilor meteo s-au construit sub forma de tuburi metalice cu corectie periodica a divergentei si directiei fasciculului cu ajutorul unui sistem de lentile si oglinzi.

Sistemele functionale de comunicatii in gama optica au fost elaborate dupa obtinerea in 1972-1973 a fibrelor de sticla cu atenuare mica, utilizate la fabricarea cablurilor optice.

Din punct de vedere a modului de transmitere a informatiei, comunicatiile se impart in doua categorii:

    * Comunicatii analogice
    * Comunicatii digitale


Sursa: Wikipedia