Dobrogea este o mina de aur din punct de vedere energetic pentru Romania, pentru ca aici vantul bate, fara incetare, timp de 11 luni pe an. Specialistii afirma ca daca potentialul eolian al Dobrogei ar fi exploatat la intreaga sa capacitate ar putea fi obtinuta, fara prea mari eforturi, o cantitate de energie de aproape trei ori mai mare decat aceea produsa de o centrala nucleara.
In ultimii ani, mai multe concerne energetice internationale s-au aratat interesate sa investeasca in Dobrogea sume impresionante pentru producerea energiei eoliene.
Astfel de exemple sunt austriecii de la Verbund, cea mai mare companie energetica de stat din Austria, si spaniolii de la Iberdrola Renovables, cea mai mare companie energetica eoliana din lume, din punctul de vedere al capacitatii de productie.
Acestia si-au trimis reprezentantii in judetele Constanta si Tulcea pentru a efectua masuratori.
Concluziile specialistilor sunt mai mult decat imbucuratoare dar, in acelasi timp, ne dau si de gandit.
Cu alte cuvinte, desi zona de sud-est a Dobrogei a fost cotata, de specialistii fondului britanic de investitii
„Cofra Grup”, dupa Germania, drept cea mai importanta regiune din Europa din punctul de vedere al producerii energiei eoliane, pana acum aceasta resursa inepuizabila nu este exploatata nici macar in proportie de 5%. A fost nevoie sa vina niste companii straine pentru a ne deschide ochii cu privire la potentialul energetic care zace in Dobrogea de atatea sute de ani.
Dupa ce aceste rezultate au fost facute publice, investitorii au fost atrasi ca un magnet. Specialistii afirma insa ca procedura prin care este pusa in functiune o centrala eoliana este de durata, iar proiectele care au fost deja demarate in mai multe localitati au termene de finalizare cuprinse intre 2009-2020.
Investitii considerabileIberdrola Renovables a semnat, anul trecut, un contract care ii confera dreptul de a achizitiona un portofoliu de 50 de sisteme eoliene in estul Romaniei, pentru suma de 300 milioane euro (436 milioane dolari). Sistemele eoliene apartin companiei Dobrogea AG, detinuta de grupul tehnologic elvetian NEK si de compania romana Rokura, si au o capacitate totala de peste 1.600 de megawati. In prezent, sistemele se afla in diferite stadii de constructie, primul fiind preconizat sa devina functional in 2009.
Iberdrola Renovables desfasoara operatiuni in 19 tari si are un portofoliu de proiecte la nivel mondial care insumeaza peste 42.000 de megawati. Performantele companiei sunt recunoscute la nivel mondial. La sfarsitul anului 2007, Iberdrola Renovables a atins o capacitate de 7.704 de megawati, comparativ cu 4.434 de megawati in 2006.
Enel si Petrom - interesate de astfel de proiecteIn plus, surse oficiale afirma ca General Electric, unul dintre principalii dezvoltatori de proiecte eoliene, parte a Fondului britanic de investitii Cofra Grup, care colaboreaza cu Continental Wind Partners, a incheiat deja un acord cu Good Energies pentru livrarea a 100 de turbine eoliene pentru un proiect de 250 MW in Dobrogea, acesta fiind cel mai mare proiect al General Electric din Europa.
Aceste turbine urmeaza sa fie instalate in anul 2009, valoarea contractului depasind 266 milioane euro. In acelasi timp, General Electric a inceput discutiile si cu Enel si Petrom pentru livrarea a altor 20 de turbine, care ar urma sa fie instalate in Dobrogea, in urmatorii ani. De altfel, Enel si-a facut publica intentia de a produce energie verde in Dobrogea, reprezentantii companiei anuntand ca doresc sa faca acest lucru cat mai curand, daca este posibil, chiar inaintea austriecilor. De altfel, in octombrie 2007, Enel a platit 1,1 milioane de euro pentru preluarea pachetului integral de actiuni al dezvoltatorului de proiecte eoliene Blue Line, din Bistrita, care detine dreptul de a dezvolta proiecte de ferme eoliene in Dobrogea pana la 200 MW instalati. Surse din cadrul companiei au anuntat ca, astfel, Enel ar putea derula in Romania proiecte de centrale eoliene cu capacitati de 300-350 MW, echivalente cu aproximativ jumatate din puterea unui reactor nuclear de tipul celor de la Cernavoda.
Fara facilitati de la statul romanInvestitorii straini au fost destul de reticenti la inceput si s-au gandit de doua ori inainte sa anunte oficial ca vor intra pe piata energetica nationala. Ei spun ca statul roman nu le ofera niciun fel de facilitate.
La un moment dat, reprezentantii Ministerului Economiei au luat in calcul elaborarea unei noi strategii de investitii prin care investitorii sa poata beneficia de mai multe mecanisme de sprijin, dar nici pana acum nu le-au fost acordate facilitati de ordin fiscal sau ajutoare de stat. In schimb, dezvoltatorii care vor amplasa centrale eoliene in zona Dobrogea au promisiunea ca li se va asigura de la bugetul de stat infrastructura necesara pentru conectarea la sistemul national de transport al energiei electrice.
Sorin Radu, reprezentantul „Cofra Grup” in Romania, sustine ca britanicii vor ca statul roman sa garanteze ca va mentine sistemul de certificate verzi minimum 20 de ani pentru ca doar asa investitia lor, care se amortizeaza abia in 15 ani, se va dovedi rentabila. Producatorii de energie electrica din resurse nepoluabile sunt sprijiniti in toata Europa prin intermediul Pietei de Certificate Verzi OPCOM. Prin intermediul acestui sistem, producatorul de energie verde vinde la pretul pietei, dar primeste pentru fiecare megawatt produs un certificat verde, pe care poate sa-l vanda cu 142,72 lei. In Romania, Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei a introdus, pentru furnizorii de electricitate, obligativitatea de a cumpara o anumita cota de asemenea certificate.
Sprijinul vine de la Uniunea EuropeanaIn lipsa unor ajutoare la nivel national, investitorii se pot bucura de sprijin din partea Uniunii Europene, care este fortata de criza petrolului sa isi indrepte atentia spre sursele de producere a energiei alternative.
Astfel, UE a anuntat ca va aloca, pana in 2013, peste 362 milioane euro pentru sprijinirea investitorilor din toate statele membre, interesati sa produca energie electrica si termica din surse regenerabile.
Fiecare proiect primeste maximum 20 milioane euro, exceptie facand proiectele-mamut, care pot primi si mai mult. Fondurile structurale pot fi accesate prin intermediul axei prioritare nr. 3 a Programului Operational Sectorial (POS 2007 - 2013).
Pana la finele lui 2008, investitorii romani au la dispozitie 23 milioane euro, din care patru milioane euro reprezinta contributia statului roman.
Banii pot fi folositi la achizitia de terenuri, instalatii, utilaje, forta de munca si servicii conexe (proiectare, consultanta, studii de fezabilitate si impact asupra mediului). Ghidurile solicitantului au fost deja postate pe site-ul MEF, cererile putand fi depuse incepand cu aceasta luna. Ca afacere, centralele eoliene prezinta o multime de avantaje intrucat, ca sa functioneze, nu au nevoie de materie prima si nici de personal specializat. O turbina eoliana, care are nevoie pentru a functiona de o viteza a vantului de cel putin 6 ms, poate asigura energia electrica necesara pentru aproximativ 10.000 de persoane.
Harta zonelor propice
Autoritatile judetene de la Constanta au luat in calcul inca de anul trecut elaborarea unei harti a zonelor in care pot fi amplasate centrale eoliene. La randul lor, autoritatile de la Constanta au inteles repede ca producerea energiei verzi ar insemna o gura de aer pentru economia locala asa ca au inceput discutii cu investitorii straini interesati de acest domeniu.
SC Romwind SRL si SC NEG Project Two SRL intentioneaza sa construiasca si sa extinda, din acest an, un parc eolian in extravilanul comunei Ciocarlia, autoritatile organizand deja o dezbatere publica in acest sens.
Centralele eoliene urmeaza sa fie amplasate, in afara localitatii Ciocarlia, la o distanta de doi kilometri de sat. Primaria Poarta Alba va fi, de asemenea, beneficiarul unei investitii de amploare in domeniul energetic.
Mai multi investitori straini s-au aratat interesati sa amenajeze 30 de centrale eoliene in extravilanul comunei. Ideea le-a suras consilierilor locali care au aprobat deja o hotarare in acest sens dupa ce au studiat impreuna cu autoritatile de mediu impactul pe care l-ar putea avea o astfel de investitie asupra comunitatilor locale. Urmeaza ca investitorii sa intocmeasca studiile de fezabilitate si sa aduca un aparat cu care sa masoare viteza vantului in zona.
Centralele eoliene, aduse din Danemarca, vor fi amplasate pe marginea Canalului Poarta Alba-Midia Navodari. Valoarea intregului proiect va depasi 50 de milioane de euro.
Nici primariile localitatilor Cerchezu, Negru Voda, Amzacea, Independenta, Pecineaga si Chirnogeni nu s-au lasat mai prejos, delegatii de aici s-au deplasat in Austria pentru a pune la punct o strategie de dezvoltare energetica a zonei, cu atat mai mult cu cat mai multe companii austriece s-au aratat interesate sa construiasca, pe teritoriul administrativ al celor sase comune, 12 parcuri eoliene de dimensiuni mari, dotate cu statii de transformare.
Fiecare centrala eoliana, care costa aproximativ 100.000 euro, ar produce intre doi si cinci MW si ar putea alimenta cu energie intreaga zona.
30 de primarii vor sa atraga investitii in domeniul energeticPotrivit datelor centralizate de catre Prefectura Constanta, 30 de primarii din judet si-au exprimat intentia de a amplasa pe teritoriul lor administrativ centrale eoliene.
Daca unele dintre primarii se afla abia in stadiul de discutii cu firmele specializate, altele au cumparat terenuri, au comandat studiile de fezabilitate sau chiar au montat anemometre, aparate care trebuie sa masoare, timp de un an, viteza vantului in zonele in care urmeaza sa fie amplasate astfel de centrale. Alte zone in care ar putea fi amplasate centralele eoliene sunt: malurile canalelor navigabile (Dunare-Marea Neagra si Poarta Alba-Midia Navodari) si zona costiera, investitorii locali avand un exemplu demn de urmat in acest sens peste granita.
Vecinii nostri bulgari s-au miscat si de aceasta data mult mai repede decat noi, terenurile de pe marginea drumului, care fac legatura intre punctul de trecere al frontierei Vama Veche si Kavarna, fiind pline de
turbine eoliene.
Si in Portul Constanta se pune la punct o strategie pentru dezvoltarea unui parc cu centrale eoliene. Consiliul de administratie al Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime Constanta a hotarat sa se asocieze cu o firma specializata in productia de energie din resurse regenerabile si astfel sa fie produsa o parte din necesarul de energie electrica al Portului Constanta, care ar putea deveni independent din punct de vedere energetic.
Pe data de 11 iulie a avut loc licitatia pentru desemnarea firmei care se va ocupa de elaborarea studiului de fezabilitate privind alimentarea portului cu energie eoliana. In scurt timp va fi organizata o noua licitatie si pentru alegerea partenerului.
Pe de alta parte, SC RAJA (Regia Autonoma Judeteana de Apa Constanta) SA a luat in calcul dezvoltarea unei capacitati de productie energetica proprie.
In prezent, proiectul se afla in faza de obtinere a autorizatiilor. Reprezentantii institutiei afirma ca o astfel de investitie se impune in conditiile in care Regia este un mare consumator de energie electrica. In anul 2007 RAJA a realizat un consum de energie electrica de 82062 mwh, fata de 104.197mwh cat a inregistrat in 2003.
Fiind vorba despre un tip de energie ieftina si complet nepoluanta, energia eoliana este o energie a viitorului, care contribuie si la securitatea energetica si la indeplinirea obiectivelor de mediu.
Sursa: Financiarul.COM