Potrivit
metodologiei elaborate de
Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE), informarea consumatorilor trebuie realizata prin mai multe moduri: pe pagina proprie de internet a furnizorului, prin afisarea la sediul principal si la cele secundare, publicarea in mijloacele scrise de informare in masa nationale si/sau locale, colaborarea cu asociatiile/federatiile consumatorilor, transmiterea catre acestia direct si indirect de materiale informativ-educative si prin raspunsuri, in scris si telefonic, la intrebarile populatiei.
Furnizorii vor avea obligatia sa informeze consumatorii inclusiv despre cuantumul penalitatilor, preturile si tarifele practicate, modalitatea de facturare, continutul facturii si mijloacele de plata, principalele clauze ale contractului de furnizare, procedura, etapele, documentele necesare si tarifele pentru accesul/racordarea la sistem/retea, deschiderea pietei interne si procedura, etapele si documentele necesare procesului de schimbare a furnizorului si despre principalele acte normative care reglementeaza domeniul energiei electrice si gazelor naturale, relevante pentru consumatori.
Elaborarea si distribuirea de materiale informativ -educative catre consumatorii casnici este obligatorie cel putin de doua ori pe an.
„Furnizorii de energie electrica si gaze naturale au obligatia de a colabora, cel putin de doua ori intr-un an calendaristic, cu mijloacele scrise de informare in masa, nationale si/sau locale, dupa caz, pentru informarea consumatorilor”, se arata in metodologia elaborata de ANRE.
Firmele care au mai putin de 100.000 de consumatori sunt obligati sa-i informeze pe acestia prin mass-media locala, iar cei care au peste 100.000 de clienti, prin mass-media nationala.
Rapoartele vor fi facute publiceFurnizorii care au peste 100.000 de clienti casnici sunt obligati sa incheie cel putin o conventie de colaborare cu o asociatie/federatie a consumatorilor sau pentru protectia consumatorilor, recunoscuta ca fiind de utilitate publica, pe intreaga perioada in care furnizeaza energie sau gaze clientilor respectivi.
Rapoartele referitoare la informare vor fi transmise ANRE pentru monitorizare, ulterior fiind facute publice.Documentele transmise ANRE trebuie sa contina modalitatile alese pentru desfasurarea actiunilor de informare, numarul actiunilor intreprinse, numarul apelurilor primite la numarul telefonic gratuit, primele cinci teme intalnite in apelurile primite la numarul gratuit, o sinteza a modului de rezolvare a acestora, numarul de vizitatori ai punctului/punctelor de informare de la sediul principal, numarul vizitatorilor site-ului, precum si suma cheltuita pentru realizarea actiunilor de informare si educare a consumatorilor.
La sfarsitul anului trecut, existau 2,5 milioane de consumatori de gaze naturale si opt mili-oane de consumatori casnici de energie electrica. In prezent, pe piata de energie electrica sunt 131 de furnizori, iar pe piata gazelor naturale exista 43 de firme, potrivit celor mai recente raportari ale ANRE.
Sursa: Financiarul.COM