Grupul Enel este dispus sa investeasca pana la 20 de miliarde de euro in proiecte privind constructia de centrale nucleare in Italia, singur sau cu parteneri, a anuntat Fulvio Conti, administratorul delegat al concernului.
Cu scopul de a atenua din dependenta de gaze si petrol a tarii, Guvernul de la Roma si-a exprimat, in primavara acestui an, intentia de a reveni la energia nucleara, abandonata in urma cu 21 de ani in urma unei consultari populare.
La fel ca Edison, controlat de compania franceza Electricite de France, grupul Enel s-a declarat deja pregatit sa participe la relansarea atomului in tara. „Daca dorim sa producem 20% din energie cu ajutorul segmentului nuclear, trebuie construite patru-cinci centrale precum cea de la Flamanvile, ceea ce va antrena cheltuieli de 16-20 de miliarde de euro“, a calculat Conti.
„Suntem capabili sa finantam aceasta investitie cu fluxurile noastre de trezorerie care, intre 2008 si 2012, se vor ridica la 63 miliarde de euro“, dar, in egala masura, „putem imparti aceste cheltuieli cu alte companii interesate de o astfel de colaborare“, a continuat el.
Printre altele, in timp ce o revista spaniola afirma zilele trecute ca grupurile spaniole BTP si Acciona sunt dispuse sa cedeze partea lor din producatorul de energie electrica, Endesa, companiei Enel pentru 11,6 miliarde de euro, Conti a asigurat ca „nu are niciun interes sa renunte la acord“.
„Cred ca alianta trebuie pastrata“, a adaugat el, considerand drept „marginale divergentele de opinie“ dintre Enel si Acciona privind „modul de functionare a Consiliului de Administratie al Endesa".
Sursa: Financiarul.COM