Comisia Europeana a raspuns luni la intrebarea scrisa adresata de europarlamentarul PSD Daciana Sarbu legat de efectele nocive ale expunerii indelungate la
radiatiile electromagnetice (EMF) emise de aparatura electronica. CE afirma ca nu a planificat o campanie de informare a publicului privind asemenea efecte nocive, insa precizeaza ca pregateste finantari pentru studii de profil. In raspunsul venit din partea comisarului european pentru sanatate, Androulla Vassiliou, se arata ca "sunt luate masurile cuprinzatoare pentru a reduce la minimum eventualele riscuri pentru sanatate provocate de expunerea la
campuri electromagnetice. Comisia ia foarte in serios preocuparile publicului in privinta campurilor electromagnetice, monitorizeaza legislatia din statele membre legata de limitarile privind expunerea si finanteaza, de asemenea, cercetarile destinate completarii lacunelor existente in domeniu". Potrivit executivului comunitar "pentru moment, Comisia nu a planificat o campanie de informare a publicului privind efectele nocive ale
campurilor electromagnetice" insa "negociaza in prezent un contract de finantare a unor studii epidemiologice privind efectele potentiale ale campurilor electromagnetice asupra sanatatii copiilor si adolescentilor, in special legat de tumorile cerebrale. Aceste studii sunt prevazute sa inceapa in prima parte a anului 2009. "De asemenea, in prezent exista o invitatie deschisa de depunere a candidaturilor referitor la efectele
campurilor electromagnetice asupra sanatatii: „O mai buna evaluare a expunerii la dispozitivele de comunicare fara fir”, se continua in raspunsul CE . "Avand in vedere avizul stiintific din 2007 al Comitetului stiintific pentru riscuri sanitare emergente si noi (CSRSEN), se considera ca nu exista motive stiintifice pentru a solicita o modificare a limitelor de expunere propuse in Recomandarea 1999/519/CE a Consiliului. CSRSEN pregateste in prezent o actualizare a avizului mentionat pentru a corespunde celor mai recente progrese stiintifice", conchide Comisia Europeana.
Daciana Sarbu, membra a Comisiei pentru mediu, sanatate publica si siguranta alimentara a Parlamentului European (ENVI), a adresat pe 15 septembrie o intrebare scrisa CE privind efectele nocive ale expunerii indelungate la radiatiile electromagnetice (EMF) emise de
aparatura electronica. Daciana Sarbu intreba atunci executivul comunitar daca intentioneaza sa lanseze campanii de informare pentru public referitoare la efectele nocive ale
undelor electromagnetice, respectiv daca are in plan finantarea de proiecte de cercetare privind riscurile expunerii copiilor si adolescentilor la radiatiile emise de
aparaturile electronice, in special telefoanele mobile. Totodata, eurodeputata s-a aratat interesata de a sti daca CE considera ca limitele maxime stabilite in Recomandarea Consiliului 1999/519/EC sunt suficiente pentru a sigura un nivel optim de protectie a sanatatii publice. (PROMPT MEDIA)