Prin modelul
Golf TDI Hybrid,
Volkswagen demonstreaza potentialul existent in combinatia dintre un
motor diesel de inalta tehnologie, un
motor electric si o transmisie DSG cu 7 viteze.
Expus in premiera la Salonul Auto de la Geneva, acest prototip nu consuma mai mult de 3,4 litri de motorina la suta de kilometri.
Acest puternic model Golf TDI complet hibrid poate fi propulsat fie de motorul cu ardere interna sau de o combinatie intre motorul TDI puternic, dar economic si motorul electric.
De asemenea, automobilul poate functiona exclusiv pe baza propulsiei electrice complet nepoluante.
Transferarea puterii catre puntea fata este asigurata de o transmisie DSG cu 7 trepte de viteze.
In trafic urban, sistemul de pornire/oprire automata a automobilului decupleaza in mod automat motorul diesel.
Ca sursa principala de propulsare, Volkswagen se bazeaza pe un motor diesel cu trei cilindri, cu un consum extrem redus de combustibil, cu o cilindree de 1,2 l, cu injectie common rail si turbosuflanta cu geometrie variabila.
Motorul TDI dezvolta 55 kW / 75 CP (la 4.000 rpm) si un cuplu de forte maxim de 180 Nm (incepand cu 2.200 rpm).
Motorul electric a fost conectat la motorul TDI.
Acest motor sincronizat dezvolta o putere de 20 kW / 27 CPS (putere nominala) si un cuplu de 140 Nm, fara nici un fel de emisii de noxe. In plus, motorul electric are functia unui ambreiaj de pornire si a unui generator; in alte cuvinte, inlocuieste demarorul si alternatorul. Bateria hibrida nichel-metal a sistemului (NiMH) e amplasata in portbagaj si cantareste 45 kg. Capacitatea de stocare a bateriei NiMH se distinge printr-o inalta densitate a energiei si durata lunga de functionare.
Pentru modelul Golf TDI Hybrid,
bateria NiMH asigura motorului electric o tensiune de 202 volti si o energie totala de 1,3 kW/ora.
Transferul puterii catre puntea fata se realizeaza prin intermediul cutiei cu dublu ambreiaj cu 7 trepte DSG.
Cea mai avansata cutie automata din lume functioneaza mai rapid si mai eficient decat oricare alt tip de transmisie produs. De asemenea, aceasta contribuie la reducerea considerabila a consumului de energie a motorului Golf TDI Hybrid.
Sursa:
Blog - Dan Stefan