Criza dintre Moscova si Kiev in problema gazului, precum si gestul Ucrainei de a sari in ajutorul Bulgariei
si Basarabiei are urmari importante in ceea ce priveste jocurile strategice din zona. Ca de obicei Romania sta
 si asista la aceste jocuri neavand o gandire si o actiune active, specifica unor astfel de situatii, transmite
Romanian Global News, preluata de Prompt Media.
Criza gazelor ar trebui sa reprezinte inca un argument pentru Moldova ca aceasta este vital interesata sa dezvolte
o relatie de parteneriat strategic cu Ucraina, inclusiv si pentru a estompa pe viitor efectele unor asemenea crize.
De aceasta parere este analistul Andrei Popov, director executiv al Asociatiei pentru Politica Externa (APE).
Andrei Popov a declarat ca Ucraina reprezinta “un veritabil adapost strategic pentru R. Moldova”.
Interesele Ucrainei coincid aproape integral cu cele ale Moldovei atat in solutionarea conflictului transnistrean,
cat si in asigurarea eficienta a parcursului european sau a securitatii energetice. “In toiul crizei, cand panica
parea sa atinga apogeul la Chisinau si a pornit numerotarea inversa pana la deconectarea totala a gazelor, a parvenit decizia unilaterala a Ucrainei de a relua livrarea gazului din propriile rezerve pentru Moldova si Bulgaria. Desi acest lucru nu se prea cunoaste, dar si in ianuarie 2006, timp de mai multe zile, atunci cand inca nu semnaseram noul contract cu Gazprom, am fost ajutati de o maniera asemanatoare de vecinul nostru din nord-es”, spune directorul executiv APE.
Potrivit expertului, optiunile Moldovei cu privire la diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze sunt destul de limitate. In opinia sa, Romania nu ar putea, din punct de vedere tehnic, asigura integral livrarea gazelor Moldovei. “Singurele iesiri pe care le are Romania in exterior pe conducta gazelor sunt cele prin care gazul intra in Romania prin R. Moldova. Din cate inteleg, este tehnic imposibil in cazul unor sistari de acest gen, ca Romania sa pompeze gaz in directie inversa - din vest in est - pe aceeasi conducta. Totusi, ar trebui examinata posibilitatea construirii unui tronson de la reteaua interna a Romania catre Moldova, in special pentru zona Ungheni, care este cea mai vulnerabila”, crede analistul. “Pana in 1989, regiunea Iasului a fost una puternic industrializata si a fost un mare consumator de gaze. Majoritatea din aceste intreprinderi industriale s-au inchis intre timp, dar diamentrul conductei care aduce gaz la Iasi din interiorul Romaniei este unul foarte mare si ar putea oferi o posibilitate pentru racordarea retelei interne a Romaniei cu raionul Ungheni. O alta solutie complementara acestor eforturi ar fi trebuit sa fie construirea unor rezervoare interne de stocare a gazului in R. Moldova. “Moldova este dependenta in proportie de suta la suta de livrarile de gaz din Rusia. In acelasi timp, ea este o tara de tranzit, ceea ce in fond este un lucru bun pentru noi. Prin Moldova anual treci peste 20 miliarde de metri cubi de gaze spre Romania, Bulgaria, Grecia, Balcanii de Vest, ceea ce face din Moldova o piesa de joc importanta, ce nu poate fi neglijata. Pe de o parte, asta inseamna ca doar impotriva Moldovei nu pot fi aplicate sanctiuni si blocade. Pe de alta parte insa, acest lucru ne face ostatici in perspectiva repetarii unor conflicte dintre Rusia si Ucraina, pentru ca teava trece prin Ucraina”, sustine Andrei Popov.
Directorul APE a mai declarat ca nu are de reprosat nimic autoritatilor cu privire la actiunile intreprinse in timpul crizei gazelor: “Realist, in plan politico-diplomatic, in situatia unei crize care a afectat direct si dur peste 10 state europene, Moldova nu ar fi putut sa contribuie real la solutionarea crizei”. In acelasi timp, analistul remarca modalitatea stranie de a reflecta problema sistararii gazelor in regiunea transnistreana de catre mass-media electronice din Moldova. Toata atentia presei a fost focalizata pe ceea ce se intampla in cele opt sate din raionul Dubasari, aflate sub controlul autoritatilor de la Chisinau, fara a vorbi despre suferintele oamenilor din celelalte localitati ale regiunii transnistrene care deja de 2-3 zile nu mai au incalzire si gaze. Cred ca a fost ratata o posibilitate buna pentru a sublinia ca Transnistria e o parte din tara noastra si de a arata un sentiment de compasiune si solidaritate cu populatia din stanga Nistrului, contribuind la construirea unui sentiment de comuniune, chiar si la nivel emotional, afectiv, dintre oamenii de pe malul stang si drept ale Nistrului. Totodata, suplimentul de 1,5 mln de metri cubi de gaze pe zi pe care Ucraina a decis sa ni-l acorde, probabil nu va putea ajunge la majoritatea locuitorilor transnistreni, in pofida asigurarilor pe care le-a facut conducerea Moldovei. La mijloc tot este o problema tehnica, caci conducta noastra are racordari doar la raionele din nordul acestei regiuni si nu ajunge la raioanele din centru si sud - Grigoriopol, Dubasari, Tiraspol, Slobozia. Potrivit lui Andrei Popov, in pofida aparentelor ca diferendul ar fi un conflict economic dintre Gazprom si Ucraina, in esenta este un conflict cu o puternica incarcatura geopolitica si geoeconomica. “In prima parte a conflictului, Rusia a urmarit sa discrediteze Ucraina ca si tara de tranzit pentru a tatona terenul in vederea preluarii ulterioare a controlului sistemului de transport prin intermediul Ucrainei si pentru a aduce europenilor argumente suplimentare in vederea necesitatii accelerarii constructiei celor doua gazoducte alternative - prin Marea Baltica si Marea Neagra, ocolind Ucraina. In a doua faza, la fel cum acest lucra s-a intamplat in cazul razboiului din Georgia, au intrat in joc emotiile si Kremlinul a ridicat mizele jocului, fara a calcula foarte bine consecintele. Amenintarile ca Rusia va majora pretul gazelelor pentru Ucraina pana la
nivelul celui european si pozitia rigida in problema semnarii memoradumului cu privire la observatorii europeni au sifonat imaginea Rusiei”.
In opinia analistului, diferenta fata de anul 2006 cand a fost o prima criza este faptul ca atunci Europa nu a fost afectata atat de puternic si doar pentru trei-patru state a fost nesemnificativ redusa livrarea gazelor, pe cand in 2009 impactul negativ a fost mult mai puternic si pentru un numar mult mai mare de tari. In al doilea rand, in 2006 Europa mai era sub impresia “Revolutiei oranj” si a sustinut in mod aproape neconditionat pozitia Ucrainei, tratand Rusia ca pe un “aggresor” ce a folosit gazul ca arma energetica. In acesti trei ani, Europa a obosit putin fata de luptele fratricide dintre conducatorii ucrainieni si parca s-a obisnuit cu astfel de crize la sfarsit de an si nu a atras mare atentie acestei crize pana in momentul cand s-a pomenit fara gaze. Acum nu mai este atat de clar ca este un singur vinovat si acesta ar fi Rusia. Totusi, ramane concluzia ca marea problema este totusi Rusia si ca dependenta excesiva si crescanda a Uniunii Europene fata de livrarile de gaze din Rusia devine o problema de securitate de prim plan pentru care UE trebuie sa gaseasca un remediu eficient. Dar, trebuie sa recunoastem, ca si imaginea Ucrainei este destul de sifonata de aceasta criza. Si criza politica perpetuata si rivalitatile dintre presedinte si prim-ministru au jucat festa Ucrainei si au fost exploatate plenar valorificate in plan mediatic si propagandistic de Federatia Rusa”.
Criza va avea si un efect pozitiv, considera directorul APE: “Dupa aceasta criza, Europa simte mult mai acut vulnerabilitatea sa si face miscari mai energice pentru a gasi solutii eficiente de raspuns, atat prin identificarea unor cai alternative pentru asigurarea cu gaze (cum ar fi constructia gazoductului Nabucco din Turcia in Europa) si a unor resurse alternative, cum ar fi energia atomica sau gazul lichifiat”.

Sursa: www.promptmedia.ro