"Baietii destepti" din energie isi fac in continuare de cap


ghidelectric.ro
Joi, 21 Noiembrie 2024
Ne gasiti si pe:            

"Baietii destepti" din energie isi fac in continuare de cap


In Romania anului 2009, este foarte greu de spus cate din problemele cu care se confrunta economia sunt generate de criza mondiala si cate de interesele private care paraziteaza agentii economici inca controlati de stat.

centrala electrica O situatie aparte este in sectorul energetic unde incrancenarea cu care firmele private si-au urmarit scopurile au dus la blocarea unor procese de retehnologizare cu consecinte dezastruoase asupra operatorilor economici, consecinte care se vor amplifica odata cu trecerea termenelor de conformare a lor la cerintele de mediu.
Exemplificativ pentru ceea ce s-a intamplat in peisajul energeticii romanesti este situatia S.C. ELECTROCENTRALE DEVA S.A., cea mai mare termocentrala din vestul tarii unde managementul practicat a condus la irosirea oportunitatilor pentru retehnologizarea grupului nr. 1. Astfel, desi Guvernul Romaniei inca din anul 2000 a identificat o solutie prin care sa se asigure o parte din instalatiile necesare, in teren nu s-a intamplat nimic si aceasta stare de fapt nu a atras atentia nimanui si nici nu pare a deranja pe cineva. Acum, dupa 10 ani, grupul se afla in aceeasi stare, ceea ce nu se poate spune dupa sapte ani de depozitare a instalatiilor energetice furnizate prin grija guvernului. Cauza acestei stari de fapt trebuie cautata in ceata care inconjoara modul de stabilire a firmei care sa execute lucrarile, de 70 milioane de euro dupa unii, sau de peste 100 milioane de euro, dupa altii.
 Daca din start guvernul a eliminat orice concurenta stabilind, prin OUG nr.214/2000 aprobata prin Legea nr.449/18.06.2001, consortiul care sa realizeze lucrarile la grupul nr.1, falimentul din 2002 a uneia din firme - BABCOCK BORSIG POWER - AUSTRIAN ENERGY, a relansat cursa, multe fiind firmele autohtone interesate. Cum totul se intampla la noi, nu trebuie sa ne surprinda foarte tare ca din senin in anul 2003, Victor Vaida, directorul general al termocentralei, a incercat si a gasit o „firma cu bonitate si experienta”, S.C. ROMELECTRO S.A. Bucuresti, pe care s-a straduit sa o introduca in ceea ce mai ramasese din consortiu. Este foarte greu de spus de unde si pana unde aceasta simpatie nedisimulata a directorului general fata de ROMELECTRO S.A., dar surpriza lui a fost mare cand toate demersurile s-au soldat cu un esec. Sau poate este efectul masurilor luate de competitori?
 Esecul initial si modificarea legislatiei privind achizitiile publice nu l-au descurajat pe directorul general, atat timp cat licitatiile urmau sa se desfasoare pe „terenul lui”, avantaj pe care l-a valorificat cu multa pricepere prin blocarea adjudecarii oricarei licitatii pentru lucrarile in cauza, daca castigatorul nu era ROMELECTRO S.A. Bucuresti.
 Si termoenergeticienii de la Mintia spun ca firma din Bucuresti nici nu are cum sa castige vreo licitatie atat timp cat se evidentiaza doar prin pretul foarte mare cerut, cam cu 50% fata de cel rezultat din studiile de fezabilitate ale beneficiarului si prin conditiile tehnice cam pe langa caietul de sarcini. Faptul ca din 2005, Vaida a devenit director tehnic, nu a schimbat cu nimic datele problemei atat timp cat ultimul cuvant ii revenea in continuare, iar noul director general al termocentralei, Victor Marian Bucalet, nu parea interesat sa afle care sunt cauzele pentru care se tot tergiverseaza stabilirea executantului si inceperea lucrarilor la grupul nr. 1. Singurele schimbari au fost doar in ceea ce priveste cresterea sprijinului de care se bucura ROMELECTRO S.A. Bucuresti pentru a trece hopul licitatiilor, ajungandu-se la situatia ca, premergator licitatiei planificate pentru trimestrul al patrulea din 2007, Victor Marian Bucalet impreuna cu Constantin Ioanitescu - fost director Dezvoltare, actual director general in cadrul TERMOELECTRICA S.A. sa modifice caietul de sarcini pentru a-l adapta la pretentiile firmei bucurestene. Cu toata pregatirea „prealabila” faptul ca licitatia s-a organizat doar in luna septembrie 2008 s-a intors impotriva favoritului oferta de 105 milioane de euro a unui contracandidat aparut in ultima clipa - S.C. VIVERA IMPEX S.R.L. Arad, fiind net superioara celei prezentate de firma din Bucuresti - circa 120 milioane de euro. Pentru a elimina out-sider-ul din cursa si pentru a nu intra in gura presei, Victor Vaida, cu acordul lui Bucalet, impreuna cu directorul comercial - Aurel Niculescu au inceput runde suplimentare de negociere cu participantii, desi acestea nu erau prevazute in caietul de sarcini. Faptul ca negocierile au condus la temperarea pretentiilor financiare, VIVERA IMPEX S.R.L. acceptand sa faca lucrarile pentru 90 milioane de euro iar ROMELECTRO S.A. -cu 98 milioane de euro, nu a facut decat sa-l deranjeze pe directorul tehnic care  a convins comisia de licitatie  sa nu mai incheie nici un contract. Gurile rele spun ca de mersul licitatiei s-a interesat si directorul general al TERMOELECTRICA S.A., Ioan Ungureanu, care a si incercat sa traga pe linie moarta VIVERA IMPEX careia i-a propus ca, in schimbul renuntarii la lucrarile de la Deva, sa primeasca altele in tara. Este surprinzator cum, in atatia ani, cu tot sprijinul si intelegerea acordata de sefii din ELECTROCENTRALE DEVA S.A. si TERMOELECTRICA S.A., ROMELECTRO S.A. nu a reusit sa obtina lucrarile de retehnologizare de la grupul nr. 1,  Sau poate ca, doar asa s-a impiedicat ca, cine stie ce „firma neavenita” ar fi  contractat lucrarile si poate chiar le-ar fi terminat. Explicatia ar putea consta in multele relatii pe care firma bucuresteana a stiut sa si le faca, si apoi sa le cultive, in mediile de decizie economica, sau poate in modul in care ROMELECTRO S.A. a ajuns partener cu ENEL in proiectul termocentralei de peste un miliard de euro de la Galati, proiect in care regasim si GLOBAL INTERNATIONAL 2000, una din firmele careia OUG nr. 214/2000 i-a incredintat lucrarile de retehnologizare a grupului nr. 1. Schema aplicata de cei de la S.C. ROMELECTRO S.A. in relatia cu S.C. ELECTROCENTRALE DEVA S.A. nu este noua si a functionat cu succes la Sucursala ELECTROCENTRALE Bucuresti unde, pentru a obtine contractele de modernizare a instalatiilor de ardere, comisiile de licitatie au descalificat firmele competitoare, fara prea multe explicatii, invocand doar elemente de natura procedurala, in timp ce au acceptat fara nici un comentariu toate abaterile de la prevederile caietului de sarcini din ofertele S.C. ROMELECTRO S.A.
Cum timpul pierdut cu licitatiile se razbuna, ELECTROCENTRALE DEVA S.A. a ajuns in 2009 sa produca cu grupurile instalate in perioada 1965 - 1974 iar acum, in plina criza financiara, nimeni nu stie cum se vor finanta lucrarile de reabilitare si mai ales investitiile de mediu, in lipsa carora mentinerea in functiune a termocentralei dupa 1 ianuarie 2014 este incerta. -
SURSA: www.promptmedia.ro
 
12/05/2009 - Acest articol a fost citit de 3437 ori Recomanda
 
 Nota acordata: 1 (data de 67 vizitatori)
 
Produse si servicii ale companiilor Companiile active sunt aici
Alte stiri din categoria "Productie energie electrica"
Stirile anterioare
ELECTRICA POATE LASA GARILE CFR PE INTUNERIC...
Unda verde pentru liberalizarea pietei de...
Deputatii au respins infiintarea Companiei...
Fabrica de combustibil nuclear de la Pitesti...
Resursele de energie ale Romaniei au scazut
Stirile urmatoare
Ministrul Economiei merge la Moscova pentru...
"Trei companii de renume mondial" concureaza...
Constructia celei de-a doua centrale nucleare...
Rusia imprumuta Bulgariei 3,8 miliarde euro...
Autostrada de energie electrica
 
Ghidelectric.ro | electrice si automatizari  | TOP STORY



Noua BSP41 pentru identificarea simplă a tablourilor electrice

imprimanta idenficare tablouri electrice
Firele, cablurile și componentele identificate corect vă oferă imediat o imagine clară privind modul de funcționare și de conectare a unui tablou electric.


Tablourile electrice pot fi identificate acum mai eficient cu noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41.


Identificați toate blocurile terminale


Noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41 poate imprima pe etichete de identificare rigide pentru toate mărcile majore de blocuri terminale și componente pentru tablouri electrice. Cu BSP41, constructorii de tablouri nu mai au nevoie de câte o imprimantă de etichete rigide pentru fiecare marcă utilizată. Brady Corporation oferă o listă de mărci de blocuri terminale care au fost testate în privința compatibilității cu noua BSP41.


... Citeste articolul
Login
E-mail:
Parola:
cont nou am uitat parola
Fumeaza electronic
Abonare la newsletter
E-mail:

Portal electric si automatizari din Romania pentru firme cu profil echipament electric si electricieni autorizati


Situri Partenere Portal Electric: https.www.avocatiasiduhnea.ro| fisamedicalaiasi.ro| Rocco Piese | studio 20 | www h2on ro | focusrent ro | melkior | komsitravel ro | www.plantmaster.ro | http www scauneonline ro | Rexed |
Pentru web masteri  |  Harta site  |  RSS Ghid Electric