Compania Energom infiintata in urma cu zece ani, cu capital francez la Cluj, intentioneaza sa angajeze 20 de ingineri si tehnicieni, anul acesta. Astfel, compania va ajunge sa aibe 100 de salariati.
Desi publicul isi dorea o versiune de productie a conceptului urban Up!, Volkswagen se incapataneaza sa dezvaluie un model de serie bazat pe acesta. In schimb, nemtii mai indulcesc asteptarea cu inca un concept derivat din Up!, de aceasta data unul cu o tenta ecologica. Este vorba despre E-Up! Concept, versiunea electrica a conceptului cu acelasi nume, dezvaluit in urma cu doi ani tot la Frankfurt. Fratele electric, dezvaluit aseara in cadrul unui amplu eveniment de presa marca Volkswagen, vine echipat cu un motor de 80 de cai putere, care isi ofera serviciile puntii fata.
Noul membru al gamei de concepte masoara 3.19 metri lungime, 1.64 metri latime si 1.47 metri inaltime, ceea ce il face mai mic decat un Fiat 500. Chiar si asa, Volkswagen se lauda ca habitaclul poate gazdui pana la patru pasageri, iar portbagajul ofera in conditii normale 80 de litri. Rabatarea fractionata a scaunelor spate poate creste insa aceasta capacitate pana la 180 sau 320 de litri.
Acest motor electric de 80 de cai ofera constant o putere de 53 de cai si un cuplu motor de 210 Nm. Resursele sunt suficiente pentru a propulsa conceptul de la 0 la 50 de km/h in 3.5 secunde si de la 0 la 100 de km/h in 11.3 secunde. Viteza maxima ajunge pana la 135 de km/h, informeaza Automarket.
Propulsorul electric este alimentat de un set de baterii litiu-ion, care cantareste nici mai mult nici mai putin de 240 de kilograme. Chiar si asa, masa totala a conceptului ramane una destul de redusa, de numai 1085 de kilograme. Pentru incarcarea bateriilor de la o priza normala este nevoie de cinci ore, in timp ce o incarcare rapida la o statie speciala poate dura maxim o ora. Bateriile sunt ajutate si de un set de panouri solare, care au insa si rolul de a alimenta sistemul de ventilatie atunci cand masina este in stationare.
Constructorul german a anuntat ca versiunea de serie a conceptului E-Up!, prezentat astazi, va vedea lumina zilei la doi ani dupa ce va fi lansat pe piata modelul cu propulsie conventionala derivat din Up!, mai exact in 2013.
Sursa: Automarket.ro
16/09/2009 - Acest articol a fost citit de 2543 ori | Tweet Recomanda |
Nota acordata: 3 (data de 39 vizitatori)
|
Produse si servicii ale companiilor | Companiile active sunt aici |
Alte stiri din categoria "Energie Verde" |
| TOP STORY |
Tablourile electrice pot fi identificate acum mai eficient cu noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41.
Identificați toate blocurile terminale
Noua imprimantă de identificare a firelor È™i tablourilor BSP41 poate imprima pe etichete de identificare rigide pentru toate mărcile majore de blocuri terminale È™i componente pentru tablouri electrice. Cu BSP41, constructorii de tablouri nu mai au nevoie de câte o imprimantă de etichete rigide pentru fiecare marcă utilizată. Brady Corporation oferă o listă de mărci de blocuri terminale care au fost testate în privinÈ›a compatibilității cu noua BSP41.
Pentru web masteri | Harta site | |