Compania Energom infiintata in urma cu zece ani, cu capital francez la Cluj, intentioneaza sa angajeze 20 de ingineri si tehnicieni, anul acesta. Astfel, compania va ajunge sa aibe 100 de salariati.
ICPE ACTEL, societate comerciala cu capital integral romanesc, care se bucura de o experienta de 60 ani in domeniul actionarilor electrice de mare putere, organizeaza in perioada 7-9 octombrie 2009 a VI-a editie anuala a Simpozionului propriu international cu tema : "Eficienta energetica: inovare si creativitate in domeniul actionarilor electrice" la hotel Cozia, Calimanesti.
Editia din acest an este un eveniment national integrat in conceptul CERO (Clean Energy for Romania), care se desfasoara in centre si universitati din toata tara in saptamana 5-9 octombrie 2009, dar si international prin participarea unor reprezentanti din comunitatea stiintifica internationala, contribuind si pe aceasta cale la intensificarea participarii romanesti la Programele Uniunii Europene, integrarea ariei romane a cercetarii in cea europeana, si totodata impulsionand schimburile europene.
Scopul acestei manifestari este de a favoriza realizarea obiectivului principal al economiei romanesti de a fi parte integranta in aceea europeana, prin realizarea unor economii importante de energie la utilizatori, a unor produse cu eficienta energetica sporita, fiabilitate si calitate maxima, a inlocuirii omului in actul de decizie, obtinerea unui mediu curat, etc.
Stimularea inovarii si creativitatii sunt masuri necesare pentru implementarea noilor concepte si solutii in echipamente care vor conduce la cresterea parametrilor economici si a competitivitatii la nivelul pietelor europene si internationale.
Acest simpozion international va oferi posibilitatea unei comunicari largite intre specialistii din sfera de actionari electrice, beneficiarii din diverse domenii de activitate ca S.E.N., foraj, industrie, agricultura, precum si oameni de afaceri din tara si strainatate pentru
promovarea solutiilor noi, venite din sfera cercetarii si inovarii, care sa asigure o eficienta
energetica sporita la beneficiari.
Pentru informatii si inscrieri:
Dna Cornelia POPESCU
Tel: 004.021.3468691
Fax: 004.021.3468691
popescu.cornelia@icpe-actel.ro
24/09/2009 - Acest articol a fost citit de 3114 ori | Tweet Recomanda |
Nota acordata: 2 (data de 63 vizitatori)
|
Produse si servicii ale companiilor | Companiile active sunt aici |
Alte stiri din categoria "Interne" |
| TOP STORY |
Tablourile electrice pot fi identificate acum mai eficient cu noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41.
Identificați toate blocurile terminale
Noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41 poate imprima pe etichete de identificare rigide pentru toate mărcile majore de blocuri terminale și componente pentru tablouri electrice. Cu BSP41, constructorii de tablouri nu mai au nevoie de câte o imprimantă de etichete rigide pentru fiecare marcă utilizată. Brady Corporation oferă o listă de mărci de blocuri terminale care au fost testate în privința compatibilității cu noua BSP41.
Pentru web masteri | Harta site | |