Compania Energom infiintata in urma cu zece ani, cu capital francez la Cluj, intentioneaza sa angajeze 20 de ingineri si tehnicieni, anul acesta. Astfel, compania va ajunge sa aibe 100 de salariati.
‘Conform strategiei pentru energie regenerabila din Romania, pretul platit de consumatorul final pentru energie electrica va creste cu 2 – 3,5 euro, in 2010, daca vor fi atinse cotele de certificate verzi de catre furnizori. Acest lucru este insa putin probabil. Cota a fost stabilita la 8,3% pentru 2010, dar Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energetic micsoreaza aceste cote, pentru ca ele nu pot fi atinse’, a afirmat Alexandru Sandulescu, directorul general din cadrul Ministerului Economiei, informeaza Financiarul.
Pretul energiei electrice din surse fosile va creste pe termen mediu si lung, prin eliminarea subventiilor la carbune, cresterea costurilor gazelor cu efect de sera si prin cresterea preturilor surselor fosile, a mentionat Sandulescu. Potrivit reprezentantului ME, strategia energiei regenerabile prevede o scadere a costului productiei energiei din surse regenerabile.
‘Costul productiei de energie din surse regenerabile ar trebui sa scada pe termen mediu si lung, unul dintre motive fiind cresterea productiei de echipamente electrice’, a mentionat acesta. Potentialul de energie solara in Romania se ridica la 1,2 TWh pentru energie electrica, potentialul de energie eoliana la 23 TWh, cel hidro – 36 TWh, cel de biomasa si biogaz – 318 PJ, potrivit strategiei autoritatilor, informeaza Financiarul.
Sursa: Financiarul
22/10/2009 - Acest articol a fost citit de 4460 ori | Tweet Recomanda |
Nota acordata: 1 (data de 59 vizitatori)
|
Produse si servicii ale companiilor | Companiile active sunt aici |
Alte stiri din categoria "Productie energie electrica" |
| TOP STORY |
Tablourile electrice pot fi identificate acum mai eficient cu noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41.
Identificați toate blocurile terminale
Noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41 poate imprima pe etichete de identificare rigide pentru toate mărcile majore de blocuri terminale și componente pentru tablouri electrice. Cu BSP41, constructorii de tablouri nu mai au nevoie de câte o imprimantă de etichete rigide pentru fiecare marcă utilizată. Brady Corporation oferă o listă de mărci de blocuri terminale care au fost testate în privința compatibilității cu noua BSP41.
Pentru web masteri | Harta site | |