Compania Energom infiintata in urma cu zece ani, cu capital francez la Cluj, intentioneaza sa angajeze 20 de ingineri si tehnicieni, anul acesta. Astfel, compania va ajunge sa aibe 100 de salariati.
Potrivit unor surse din piata, creditul de 60 de milioane de euro a fost accesat de la o singura banca. Compania negociaza aceste imprumuturi de circa doi ani de zile, banii urmand sa fie indreptati catre finantarea programelor de investitii. Hidroelectrica si-a bugetat investitii totale de 1,9 mld euro pana in 2025 pentru investitii in noi unitati de productie de energie electrica astfel incat gradul de valorificare al potentialului hidroenergetic sa creasca de la 53,83% la 64,78%, informeaza Ziarul financiar.
Pana la sfarsitul anului compania va mai incheia inca trei acorduri, cu valori de 30 milioane euro, 70 milioane euro, respectiv unul extern de 135 milioane euro. "Am semnat ieri (miercuri - n.r.) un contract de 60 de milioane de euro", a declarat Mihai David, directorul general al Hidroelectrica, citat de Mediafax. El nu a dorit sa precizeze cu ce banca a semnat acordul de finantare si nu a putut fi contactat pana la inchiderea editiei pentru detalii. Jumatate din suma aferenta contractului, respectiv 30 de milioane de euro, poate fi accesata imediat, iar restul in primul trimestru al anului viitor.
Hidroelectrica, detinuta de Ministerul Economiei, si-a anuntat recent intentia de a intra in sectorul de energie eoliena si se afla in prezent in negocieri cu trei companii romanesti pentru achizitia unor proiecte cu o capacitate instalata de pana la 100 MW, scrie Ziarul Financiar.
Reprezentantii Hidroelectrica nu au dorit sa ofere detalii privind identitatea celor trei firme sau suma pe care compania de stat ar fi dispusa sa o aloce acestei investitii. Totodata, compania va construi anul viitor prima centrala pe biomasa din portofoliu, in care estimeaza ca va investi 40 mil. euro. In total, Hidroelectrica intentioneaza sa construiasca cinci centrale pe biomasa, iar investitiile viitoare vor viza productia de electricitate in hidrocentrale, centrale pe biomasa si parcuri eoliene.
Investitiile in centralele pe biomasa vor totaliza 200 de milioane de euro, cate 40 mil. euro pentru fiecare centrala. Hidroelectrica a asigurat anul trecut 26,4% din consumul de energie la nivel national.
Sursa: Ziarul financiar
27/11/2009 - Acest articol a fost citit de 2257 ori | Tweet Recomanda |
Nota acordata: 1 (data de 28 vizitatori)
|
Produse si servicii ale companiilor | Companiile active sunt aici |
Alte stiri din categoria "Productie energie electrica" |
| TOP STORY |
Tablourile electrice pot fi identificate acum mai eficient cu noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41.
Identificați toate blocurile terminale
Noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41 poate imprima pe etichete de identificare rigide pentru toate mărcile majore de blocuri terminale și componente pentru tablouri electrice. Cu BSP41, constructorii de tablouri nu mai au nevoie de câte o imprimantă de etichete rigide pentru fiecare marcă utilizată. Brady Corporation oferă o listă de mărci de blocuri terminale care au fost testate în privința compatibilității cu noua BSP41.
Pentru web masteri | Harta site | |