Compania Energom infiintata in urma cu zece ani, cu capital francez la Cluj, intentioneaza sa angajeze 20 de ingineri si tehnicieni, anul acesta. Astfel, compania va ajunge sa aibe 100 de salariati.
"Rezultatul brut preliminat a se realiza in 2010 la nivelul grupului Electrica este de aproximativ 0,1 miliarde de lei (23,8 milioane de euro), iar cifra de afaceri de circa 5 miliarde de lei (1,2 miliarde de euro)", spun reprezentantii companiei de stat. Potrivit celor mai recente estimari ale Electrica, in 2009 compania a ajuns la afaceri de 4,8 miliarde de lei (1,14 miliarde de euro) si a inregistrat un profit net de 0,3 miliarde de lei (71,4 milioane de euro), potrivit Ziarul financiar.
Anul trecut, la nivel de piata, consumul de energie a scazut cu 8,3%, potrivit datelor Transelectrica, majoritatea companiilor specializate in furnizarea de energie electrica fiind confruntate cu o scadere a livrarilor in special pe segmentul reprezentat de consumatorii industriali. Estimarile pentru anul acesta indica o revenire usoara a consumului de energie electrica comparativ cu 2009, de pana la 3%, astfel ca nivelul de consum nu va ajunge nici in 2010 la dimensiunile din 2008.
Potrivit datelor Electrica, in primele noua luni ale anului trecut, compania vanduse cu 11% mai putina energie fata de cantitatile comercializate in perioada similara din 2008. Cresterea vanzarilor pentru 2010 ar urma sa fie bazata pe dezvoltarea portofoliului de clienti ai companiei prin marirea numarului acestora, scrie Ziarul financiar.
Investitii de 111 mil. euro in 2010
Compania spune ca are pregatit pentru anul acesta un buget de investitii de 470 de milioane de lei (111,9 milioane de euro), banii urmand sa fie alocati modernizarii retelelor de distributie, ceea ce va duce la reducerea intreruperilor in alimentarea consumatorilor. Comparativ cu bugetul de investitii de anul trecut, cel din 2010 este cu circa 30% mai mic.
"Momentan, societatea Electrica nu intentioneaza sa apeleze la credite pentru finantarea activitatii", mentioneaza reprezentantii companiei, potrivit Ziarul financiar.
Bugetul de investitii vizeaza cele sase filiale de distributie si furnizare care au mai ramas in portofoliul Electrica dupa privatizarile care au avut loc, aparatul central, precum si filiala de intretinere si servicii energetice Electrica Serv.
Productie de energie, in 2012
Electrica si-a anuntat in repetate randuri intentia de a intra pe piata producerii de energie electrica, fiind interesata de dezvoltarea mai multor proiecte bazate pe surse regenerabile. Astfel, potrivit celor mai recente informatii disponibile, compania planuieste dezvoltarea a circa 375 MW, pe lista de proiecte numarandu-se construirea a trei parcuri eoliene de 50 MW fiecare. Acestea vor fi localizate in localitatile Chirnogeni si Sacele din judetul Constanta si in Frumusica din judetul Galati.
"Proiectele de investitii pentru producerea de energie electrica din resurse regenerabile sunt in faza de elaborare a documentatiilor tehnico-economice, finalizarea lor si implicit livrarea de energie electrica in sistem fiind posibila in anul 2012", spun reprezentantii Electrica, potrivit Ziarul financiar.
Compania de stat a devenit anul trecut una dintre cele mai lichide societati in urma finalizarii procesului de privatizare al Electrica Muntenia Sud. Astfel, la inceputul anului trecut Electrica mai avea in conturi circa 300 de milioane de euro rezultati din aceasta privatizare. La sfarsitul anului, castigatorii Muntenia Sud, italienii de la Enel, au mai trebuit sa plateasca 38 de milioane de euro in contul acestei privatizari, astfel incat "nota de plata", pentru preluarea celei mai valoroase dintre filialele Electrica a ajuns la final la 858 de milioane de euro. Mai mult, tot anul trecut, in conturile Electrica au mai intrat 145 de milioane de euro din vanzarea participatiilor minoritare pe care compania le mai detinea in cadrul CEZ Distributie si CEZ Vanzare. Acum, cehii de la CEZ, care au preluat in 2005 fosta Electrica Oltenia, detin 100% din cele doua companii rezultate in urma reorganizarii fostei filiale Electrica.
Sursa: Ziarul financiar
20/01/2010 - Acest articol a fost citit de 3153 ori | Tweet Recomanda |
Nota acordata: 0 (data de 47 vizitatori)
|
Produse si servicii ale companiilor | Companiile active sunt aici |
Alte stiri din categoria "Comert electrice" |
| TOP STORY |
Tablourile electrice pot fi identificate acum mai eficient cu noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41.
Identificați toate blocurile terminale
Noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41 poate imprima pe etichete de identificare rigide pentru toate mărcile majore de blocuri terminale și componente pentru tablouri electrice. Cu BSP41, constructorii de tablouri nu mai au nevoie de câte o imprimantă de etichete rigide pentru fiecare marcă utilizată. Brady Corporation oferă o listă de mărci de blocuri terminale care au fost testate în privința compatibilității cu noua BSP41.
Pentru web masteri | Harta site | |