In trimestrul al patrulea, cifra de afaceri a fost de 1,3 miliarde USD (-6% comparativ cu intervalul similar al anului trecut), fapt ce releva o atenuare semnificativa a trendului descendent. Conducerea executiva a companiei a subliniat faptul ca rezultatele aferente ultimelor 3 luni ale exercitiului financiar precedent au depasit asteptarile, in toate cele trei domenii de activitate, scrie Agendaconstructiilor.
Pe segmentul de
scule electrice si accesorii, vanzarile au scazut cu 11% in perioada octombrie - decembrie (-19% pentru intregul an), in vreme ce la divizia de produse industriale diminuarea a fost de 20% in SUA. In Europa, acest indicator s-a situat sub 10%. In ceea ce priveste livrarile pentru sectoarele de feronerie si bricolaj, reducerile trimestriale au fost de 4% (-15% pe an).
La categoria de sisteme de asamblare si securizare, scaderile s-au situat la un nivel de 24%. Desi pe piata de desfacere cu amanuntul situatia este inca dificila, o crestere a incasarilor a fost determinata de imbunatatirea activitatii industriale, care a dus la adoptarea - de catre multe companii - a unor strategii de crestere a stocurilor. In prezent, sunt in desfasurare tratativele de fuzionare cu firma The Stanley Works, actiune prin care Black & Decker urmareste o pozitionare cat mai buna in perspectiva revigorarii economice internationale. Pe piata din Romania, distribuitor al produselor Black & Decker este compania Yalco, din Bucuresti, scrie Agendaconstructiilor.
Sursa: Agendaconstructiilor