Primele 70 de turbine eoliene de la Fantanele sunt ridicate


ghidelectric.ro
Joi, 21 Noiembrie 2024
Ne gasiti si pe:            

Primele 70 de turbine eoliene de la Fantanele sunt ridicate


Cehii de la grupul energetic CEZ spun ca au finalizat instalarea a 70 de turbine eoliene in comuna Fantanele, prima parte a proiectului eolian de 600 MW, cat un reactor al centralei de la Cernavoda, pe care il dezvolta in Dobrogea.

centrale eoliene

Singurul lucru de care mai au nevoie cehii pentru a incepe productia de energie electrica este o aprobare din partea Transelectrica, compania nationala de transport al electricitatii, prin care statia de transformare sa fie conectata la reteaua nationala. O statie de transformare este o instalatie electrica a carei functie este de a transfera energia electrica intre doua retele de tensiuni diferite, scrie Ziarul Financiar.

Pana in toamna, cehii vor mai ridica inca 69 de turbine eoliene, Fantanele devenind astfel cel mai mare proiect eolian functional pana in prezent. In total, proiectul care presupune montarea a inca 101 turbine eoliene la Cogealac va fi operational anul viitor si va fi la acel moment cel mai mare parc eolian pe uscat din Romania, investitia fiind de 1,1 miliarde de euro.

"Asa cum a fost planificat, toate lucrarile de constructie si-au urmat programul stabilit. 70 de turbine sunt deja instalate, in timp ce restul vor fi instalate in scurt timp. Aceste 70 de turbine reprezinta prima parte a proiectului Fantanele. Toate autorizatiile, toate conditiile tehnice si cerintele legale au fost indeplinite si singura piesa lipsa in acest moment este aprobarea Transelectrica de a conecta statia de transformare la reteaua nationala", spun reprezentantii CEZ Romania. Potrivit acestora, din momentul in care va fi facuta legatura cu sistemul national, cele 70 de turbine pot incepe sa produca energie electrica. "Prin acest proiect, pe timp de criza economica grupul CEZ aduce in Romania o investitie de 1,1 miliarde de euro", mai spun reprezentantii companiei potrivit Ziarul financiar.

Potrivit statisticilor europene, in Romania erau instalati la sfarsitul anului trecut 14 MW in proiecte eoliene, dupa ce in 2009 au mai fost pusi in functiune 3 MW, adica ceva mai mult decat o turbina si un pic daca luam in calcul faptul ca in prezent turbinele eoliene au in medie o capacitate de 2-2,5 MW. Practic, doar intrarea in functiune a acestor 70 de turbine ale CEZ va duce la o crestere de peste 10 ori a capacitatii instalate in eolian la nivel local, in contextul in care fiecare turbina de la Fantanele are 2,5 MW.

"In Romania, la sfarsitul anului 2009, desi exista un potential foarte mare pentru productia de energie eoliana, capacitatea instalata a fost de doar 14,1 MW. Primele 70 de turbine vor fi gata sa produca 175 MW", mai spun reprezentantii CEZ Romania. Astfel, la un consum mediu lunar de 300 kWh, energia produsa de cele 70 de turbine ar putea alimenta circa 120.000 de gospodarii, scrie Ziarul financiar.

Investitia cehilor - care va ajunge la finalizarea proiectului la 1,1 miliarde de euro - este una dintre putinele sume de o asemenea amploare care au fost livrate in economia locala anul trecut. In total, pe santierul de la Fantanele se afla 500 de muncitori, iar potrivit unor declaratii recente facute de reprezentantii companiei circa 300 de milioane de euro din valoarea proiectului se vor duce spre firmele romanesti care lucreaza la ridicarea parcului eolian. Majoritatea angajatilor sunt romani. Pentru transportul turbinelor eoliene care au niste dimensiuni uriase, respectiv 100 de metri inaltime si un diametru tot de 100 de metri, a fost necesara construirea a circa 145 de kilometri de drum.

Adrian Borotea, director de afaceri corporatiste al CEZ Romania, a devenit de la inceputul lunii aprilie administrator al companiei, inlocuindu-l din aceasta functie pe Doru Voicu, devenit intre timp consilier al ministrului economiei Adriean Videanu. Astfel, Borotea preia o parte din atributiile lui Voicu si devine singurul administrator roman din echipa locala a CEZ, alaturi de Jan Veskrna, CEO, si Martin Zmelik (COO), scrie Ziarul financiar.

•500 de oameni lucreaza in acest moment la proiectul de la Fantanele.
•Fiecare turbina are 100 de metri inaltime si un diametru de 100 de metri.
•In total vor fi instalate 240 de astfel de turbine, fiecare cu o capacitate de 2,5 MW.
•Circa 145 km de drum au fost construiti in zona pentru a putea trece camioanele cu componente.
•La final, intreg proiectul va avea o capacitate instalata de 600 de MW.
•Valoarea investitiei este de 1,1 mld. euro.
•Finalizarea proiectului este programata pentru 2011.


Sursa: Ziarul Financiar

 
23/04/2010 - Acest articol a fost citit de 3748 ori Recomanda
 
 Nota acordata: 0 (data de 53 vizitatori)
 
Produse si servicii ale companiilor Companiile active sunt aici
Alte stiri din categoria "Energie Verde"
Stirile anterioare
Record de energie eoliana in SUA in 2009
Deloitte: 2010, anul clarificarilor pe piata...
Investitie de 10 mil. euro intr-o centrala eoliana
General Electric investeste in energie eoliana
UE ofera companiilor romanesti bani pentru...
Stirile urmatoare
Timisorenii care folosesc panouri solare nu vor...
Producatorii de energie verde vor avea facturi...
Anul acesta am putea avea parte de un boom al...
Baterie uriasa pentru energie solara
Deseurile de echipamente electrice si...
 
Ghidelectric.ro | electrice si automatizari  | TOP STORY



Noua BSP41 pentru identificarea simplă a tablourilor electrice

imprimanta idenficare tablouri electrice
Firele, cablurile și componentele identificate corect vă oferă imediat o imagine clară privind modul de funcționare și de conectare a unui tablou electric.


Tablourile electrice pot fi identificate acum mai eficient cu noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41.


Identificați toate blocurile terminale


Noua imprimantă de identificare a firelor și tablourilor BSP41 poate imprima pe etichete de identificare rigide pentru toate mărcile majore de blocuri terminale și componente pentru tablouri electrice. Cu BSP41, constructorii de tablouri nu mai au nevoie de câte o imprimantă de etichete rigide pentru fiecare marcă utilizată. Brady Corporation oferă o listă de mărci de blocuri terminale care au fost testate în privința compatibilității cu noua BSP41.


... Citeste articolul
Login
E-mail:
Parola:
cont nou am uitat parola
Fumeaza electronic
Abonare la newsletter
E-mail:

Portal electric si automatizari din Romania pentru firme cu profil echipament electric si electricieni autorizati


Situri Partenere Portal Electric: https.www.avocatiasiduhnea.ro| fisamedicalaiasi.ro| Rocco Piese | studio 20 | www h2on ro | focusrent ro | melkior | komsitravel ro | www.plantmaster.ro | http www scauneonline ro | Rexed |
Pentru web masteri  |  Harta site  |  RSS Ghid Electric